SCOPUL principal al submăsurii este de a sprijini înființarea și funcționarea Grupurilor Operaționale (GO) cu scopul de a realiza, în comun, un proiect de dezvoltare-inovare nou, prin care să se abordeze anumite probleme specifice și să se valorifice oportunitățile existente în sectoarele agricol, agro-alimentar și forestier. |
OBIECTIVELE submăsurilor 16.1 și 16.1a sunt de a contribui la promovarea inovării și cooperării în sectorul agroalimentar, inclusiv în sectorul pomicol, prin dezvoltarea de proiecte-pilot și de noi produse, practici și tehnologii. Înființarea Grupurilor Operaționale în cadrul submăsurilor 16.1 și 16.1a va facilita cooperarea dintre fermieri, organismele de cercetare, universități, consultanți și alți actori relevanți din sectorul agroalimentar, pentru creșterea gradului de inovare din aceste sectoare și adaptarea rezultatelor cercetării la nevoile sectoriale. BENEFICIARII acestor submăsuri sunt grupurile operaționale, fără statut juridic, constituite din cel puțin un partener din categoriile de mai jos și cel puțin un fermier/un grup de producători/o cooperativă/altă formă de asociere în agricultură din sectorul pomicol: • Partener cu domeniul de activitate de cercetare (de ex.: producție/ procesare/ ambalare fructe), corespunzător temei proiectului; • Partener care are ca activitate principală procesarea/comercializarea fructelor din sectorul pomicol sau producția de ambalaje și alte produse destinate sectorului ca domeniu principal de activitate, în concordanță cu tema proiectului. | NOTĂ privind omogenizarea evaluării proiectelor aferente submăsurilor: 16.1 și 16.1a Pentru parcurgerea cu succes a tuturor etapelor de depunere on-line a Cererii de finanțare, trebuie să folosiți browserul Internet Explorer, Versiunea 11. Pentru a nu întâmpina probleme în completarea Cererii de finanțare sau a formularelor de plată în format PDF, este obligatorie utilizarea ACROBAT READER și să urmați pașii de mai jos: - Identificați Cererea de Finanțare sau formularul dorit și salvați-l pe calculatorul dumneavoastră. - Deschideți cu Acrobat Reader DC sau cea mai nouă versiune - pe care o puteți descărca gratuit la adresa - http://get.adobe.com/ro/reader/ . - Formularul poate fi completat și ulterior tipărit în vederea semnării; puteți salva formularul pentru completări ulterioare. Dacă apar probleme la descărcarea Cererii de Finanțare sau a formularului dorit faceți click aici. Utilizarea oricărui alt software la completarea informaţiilor din formularele în format .pdf poate duce la apariţia unor erori la depunerea formularelor, uneori, chiar la imposibilitatea depunerii acestora. |
Puteți vizualiza VARIANTA aplicabilă în sesiunea 2018 a Ghidului solicitantului (GS) pentru submăsura 16.1 și submăsura 16.1a - „Sprijin pentru înfiintarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul agricol si pomicol”, etapa II, precum și Anexele aferente acestui Ghid, descărcând documentele de mai jos. |