Sunteţi aici: Acasă >> Informatii Generale >> PNDR >> Investitii prin PNDR >> sM 4.2 - Procesare produse agricole

Submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole”  
   

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea întreprinderilor care realizează investiții corporale și necorporale pentru procesarea și marketingul produselor agricole cuprinse în Anexa I la Tratatul de Instituire a Comunității Europene, cu excepția produselor pescărești.

 

OBIECTIVELE submăsurii:
  • Înființarea și/ sau modernizarea unităților de procesare și comercializare;
  • Introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse și procese;
  • Aplicarea măsurilor de protecția mediului inclusiv scăderea consumului de energie și a emisiilor GES;
  • Promovarea investițiilor pentru producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile;
  • Creşterea numărului de locuri de muncă.
 
BENEFICIARII:
  • Întreprinderile definite conform legislației naționale în vigoare;
  • Cooperativele, grupurile și organizațiile de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare.

 

SPRIJINUL  NERAMBURSABIL va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și forme asociative sau de 40% pentru alte întreprinderi și nu va depăși:

pentru microintreprinderi și întreprinderi mici:

  •  800.000 Euro/ proiect pentru investițiile noi permise în cadrul fișei ;
  •  600.000 Euro/ proiect pentru celelalte investiții;

pentru întreprinderi mijlocii:

  • 1.200.000 Euro/ proiect pentru investiile noi permise  în cadrul fișei;
  • 1.000.000 Euro/ proiect pentru celelalte investiții;

pentru alte întreprinderi și forme asociative:

  • 1.500.000 Euro pentru investiițiile noi permise în cadrul fișei;
  • 1.200.000 Euro pentru celelalte investiții.

Pentru parcurgerea cu succes a tuturor etapelor de depunere on-line a Cererii de finanțare, trebuie să folosiți browserul Internet Explorer, Versiunea 11.

 

Pentru a nu întâmpina probleme în completarea Cererii de finanțare sau a formularelor de plată în format PDF, trebuie să folosiți ACROBAT READER si sa urmati pașii de mai jos:

- Identificați și salvați pe calculatorul dumneavoastră Cererea de Finanțare sau formularul dorit .

- Deschideți cu Acrobat Reader - v10 (hyperlink pe v10) sau cea mai nouă versiune - pe care o puteți descărca gratuit la adresa - http://get.adobe.com/ro/reader/.

- Formularul poate fi completat și ulterior tipărit în vederea semnării; puteți salva formularul pentru completări ulterioare.

 

Dacă apar probleme la descărcarea Cererii de Finanțare sau a formularului dorit faceți click aiciUtilizarea oricărui alt software la completarea informaţiilor din formularele în format .pdf poate duce la apariţia unor erori la depunerea formularelor, uneori, chiar la imposibilitatea depunerii acestora.

 

Puteți vizualiza  Ghidul solicitantului (GS) pentru submăsura 4.2 - „Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole”, aplicabil pentru sesiunea 2021, precum și Anexele aferente acestui Ghid, descărcând documentele de mai jos.

 
 
 
Nr. Crt.Tip documentNume documentLimbă documentDimensiune documentDurată descărcare la 56K / 128KDescărcare
1 Ghidul Solicitantului sM 4.2_2021 RO 1,058 KB3mn / 2mn
2 Anexa 2 - Studiu de fezabilitate conform HG907 RO 212 KB<1mn / <1mn
3 Anexa 2 - STUDIUL de FEZABILITATE Anexa B RO 230 KB<1mn / <1mn
4 Anexa 2 - STUDIUL de FEZABILITATE Anexa C RO 158 KB<1mn / <1mn
5 Anexa 3 - Lista UAT din zonele montane_ RO 490 KB2mn / <1mn
6 Anexa 4 - Anexa 1 la Tratatul de Instituire al Comunitatii Europene RO 227 KB<1mn / <1mn
7 Anexa 5 - Contract de finantare sM 4.2_2021 RO 377 KB<1mn / <1mn
8 docx Anexa 6 - Fisa Masurii 4 și a Submasurii 4.2 RO 37 KB<1mn / <1mn
9 Anexa 7 - Acte normative utile RO 108 KB<1mn / <1mn
10 Anexa 8 - Lista UAT din Zone cu Constrangeri Specifice RO 256 KB<1mn / <1mn
11 Anexa 9 - Lista UAT din Zone cu Constrangeri Semnificative RO 539 KB2mn / <1mn
12 Anexa 10 - Declaratie privind FIRMA IN DIFICULTATE RO 99 KB<1mn / <1mn
13 Anexa 11 - Intructiuni privind evitarea crearii de conditii artificiale RO 85 KB<1mn / <1mn
14 Anexa 12 Angajament privind utilizarea cofinanţării RO 51 KB<1mn / <1mn
15 Anexa 13 - Lista UAT din arealul de implementare al ITI RO 264 KB<1mn / <1mn
16 docx Anexa 14 - Listă specii plante proteaginoase eligibile RO 32 KB<1mn / <1mn

 
Împreună creştem satul românesc.