Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 ( PNDR 2020) este Programul prin care se acordă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru dezvoltarea economico – socială a spaţiului rural din România. implementarea tehnică și financiară este asigurată de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR). Fermierii, procesatorii, antreprenorii și autorităţile publice locale au la dispoziţie aproximativ 9 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile pentru realizarea investiţiilor la standarde europene, eficiente şi rentabile. |
|
PRINCIPALELE PRIORITĂȚI DE DEZVOLTARE RURALĂ PENTRU PERIOADA DE PROGRAMARE FINANCIARĂ 2014‐2020 |
- Modernizarea și creșterea viabilității exploatațiilor agricole prin consolidarea acestora, deschiderea către piață și procesare a produselor agricole;
- Încurajarea întineririi generațiilor de agricultori prin sprijinirea instalării tinerilor fermieri;
- Dezvoltarea infrastructurii rurale de bază ca precondiție pentru atragerea investițiilor în zonele rurale şi crearea de noi locuri de muncă și implicit la dezvoltarea spațiului rural.
- Încurajarea diversificării economiei rurale prin promovarea creării și dezvoltării IMM-urilor în sectoarele nonagricole din mediul rural;
- Promovarea sectorului pomicol, ca sector cu nevoi specifice, prin intermediul unui subprogram dedicate;
- Încurajarea dezvoltării locale plasate în responsabilitatea comunității prin intermediul abordării LEADER. Competența transversală a LEADER îmbunătățește competitivitatea, calitatea vieții și diversificarea economiei rurale, precum și combaterea sărăciei și excluderii sociale.
|
|
Consultați AICI versiunea a 16 a PNDR 2020 |
|
STANDARDE DE FERMĂ - PROIECTE BM MAKIS |
Sisteme de adăpost pentru cai |
Sisteme de adăpost pentru ovine |
Sisteme de adăpost pentru păsări |
Sisteme de adăpost pentru porcine - volumul I |
Sisteme de adăpost pentru porcine - volumul II - Exemple de construcții |
Sisteme pentru depozitarea dejecțiilor |
Sisteme pentru depozitarea furajelor |
Sisteme de adăpost pentru bovine - volumul I |
Sisteme de adăpost pentru bovine - volumul II - Exemple de construcții |
|
DOCUMENTE DE INTERES |
Manualul utilizatorului pentru definiția IMM-urilor - emis de Comisia Europeană |
Prezentare INVESTIȚII ELIGIBILE PRIN PNDR |
|
DOMENII DE FINANȚARE PRIN PNDR 2020 |
Măsura 4 - Investiţii în active fizice |
Submăsura 4.1 – Investiții in exploataţii agricole |
Submăsura 4.1 – Investiții in exploataţii agricole (zona ITI - Delta Dunării) |
|
|
Submăsura 4.2 – Investiţii pentru procesarea/ marketingul produselor agricole |
Submăsura 4.2 – Investiţii pentru procesarea/ marketingul produselor agricole (zona ITI - Delta Dunării) |
Submăsura 4.2a - Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol |
Submăsura 4.2a - Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol (zona ITI - Delta Dunării) |
Submăsura 4.3 - Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice |
Submăsura 4.3 - Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice (zona ITI - Delta Dunării) |
|
Măsura 6 - Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor |
Submăsura 6.1 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri |
Submăsura 6.1 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri (zona ITI - Delta Dunării) |
Submăsura 6.2 - Sprijin pentru înființarea de activităţi neagricole în zone rurale |
Submăsura 6.2 - Sprijin pentru înființarea de activităţi neagricole în zone rurale (zona ITI - Delta Dunării) |
Submăsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici |
Submăsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici (zona ITI - Delta Dunării) |
Submăsura 6.4 - Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole |
Submăsura 6.4 - Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole (zona ITI - Delta Dunării) |
Submăsura 6.5 - Schema pentru micii fermieri |
|
Măsura 7- Servicii de bază şi reînnoirea satelor în zonele rurale |
Submăsura 7.2 - Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică |
Submăsura 7.2 - Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică (zona ITI - Delta Dunării) |
Submăsura 7.6 - Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural |
Submăsura 7.6 - Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural (zona ITI - Delta Dunării) |
|
Măsura 8 - Investiții în dezvoltarea zonelor forestiere și ameliorarea viabilității pădurilor |
Submăsura 8.1 - Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite |
|
Măsura 9 - Sprijin pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol |
Submăsura 9.1 - Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol |
Submăsura 9.1a - Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol |
|
Măsura 16 - Sprijin pentru cooperare agricolă și pomicolă |
Submăsura 16.4 și 16.4a - Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol |