Sunteţi aici: Acasă >> INFORMATII INSTITUTIONALE >> Despre AFIR >> Prezentare Generală

 

Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR

 

Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR) își desfășoară activitatea conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 41 din 18 iunie 2014, privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenţiei pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ( APDRP), aprobată prin Legea 43 din 17 martie 2015.

                                               

 
Conducerea Agenției Declarații de Avere Organigrama

                                

AFIR a preluat patrimoniul APDRP şi atribuţiile ce decurg din funcţia de monitorizare a Programului SAPARD, precum și atribuțiile de implementare tehnică, plată și monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013. Mai mult decât atât, AFIR va respecta criteriile de acreditare pe toată perioada pentru care i-a fost conferit managementul asistenţei prin deciziile Comisiei Europene.

Agenţia a continuat efectuarea plăţilor pentru proiectele contractate prin SAPARD, iar până în decembrie 2013 a monitorizat toate proiectele care au fost finanţate prin acest Program pentru a se asigura că beneficiarii respectă clauzele asumate prin contractele de finanţare.

                           

Centre Regionale AFIR

Oficii Județene AFIR

 
              
Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR) este formată din 13 direcţii specializate la nivel central, din 8 Centre Regionale și 41 de Oficii Judeţene.
 

Principalele direcţii de investiţii reprezintă o continuare firească a Programului SAPARD, dar și a PNDR 2007 - 2013.

                   

În concordanţă cu celelalte componente de investiţii se finanţează atât activităţile de diversificare economică, turism, conservarea patrimoniului natural, cultural şi arhitectural, cât şi renovarea satelor.

                                       
O altă prioritate de finanţare este Axa LEADER care are drept obiective încurajarea inovaţiei în sectorul agricol şi forestier, folosirea resurselor naturale şi culturale într-un mod raţional şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale.

 
 
 

De asemenea, începând cu luna iunie a anului 2014 AFIR a obținut certificarea internaţională pentru standardul se securitate ISO 27001:2013, aplicabilă sistemului de management al securității informațiilor, certificare reînnoită în luna iunie a anului 2017. 

 
 
Aceste certificări, atestate de Lloyd’s Register Quality Assurance din Marea Britanie garantează că atât procesele IT cât și sistemul de management al securității informațiilor din cadrul Agenției sunt în concordanţă cu normele, prevederile şi regulamentele internaționale.
 
 
Nr. Crt.Tip documentNume documentLimbă documentDimensiune documentDurată descărcare la 56K / 128KDescărcare
1 Regulamentul de Organizare si Functionare AFIR 2019 RO 1,870 KB5mn / 2mn
2 OUG 41/ 2014 privind organizarea și funcționarea AFIR RO 169 KB<1mn / <1mn
3 Angajament management implementare Sistem de management anti -mita RO 1,542 KB4mn / 2mn
4 Politica Anti-Mita RO 1,852 KB5mn / 2mn
5 Raport activitate AFIR - 2018 RO 2,809 KB7mn / 3mn
6 Raport activitate AFIR - 2017 RO 2,784 KB7mn / 3mn
7 Raport activitate AFIR - 2016 RO 2,656 KB7mn / 3mn
8 Raportul de activitate al AFIR pentru anul 2015 RO 2,205 KB6mn / 3mn
9 Raportul de activitate al AFIR pentru anul 2014 RO 1,341 KB4mn / 2mn
10 rar Rapoartele de activitate ale APDRP RO 8,669 KB22mn / 10mn
11 Lista functii personal AFIR platit din fonduri publice conform prevederilor art. 33 din Legea-cadru nr. 153/2017 (valabil din 31.03.2019) RO 2,248 KB6mn / 3mn
12 Lista functii personal AFIR platit din fonduri publice conform prevederilor art. 33 din Legea-cadru nr. 153/ 2017 (valabil din 30.09.2018) RO 1,822 KB5mn / 2mn
13 Lista functii personal AFIR platit din fonduri publice conform prevederilor art. 33 din Legea-cadru nr. 153/2017 (valabil din 31.03.2018) RO 2,190 KB6mn / 3mn
14 Lista functiilor din cadrul AFIR cu salariile de baza RO 587 KB2mn / <1mn
15 Venituri salariale AFIR pentru iunie 2017 RO 85 KB<1mn / <1mn
16 Bilanțul contabil al AFIR - 2016 RO 969 KB3mn / 2mn
17 Bugetul AFIR pentru anul 2019 RO 1,636 KB4mn / 2mn
18 Bugetul AFIR pentru anul 2017 RO 104 KB<1mn / <1mn
19 rar Bugetele Agentiei in perioada 2013 - 2016 RO 144 KB<1mn / <1mn
20 rar Platile APDRP in 2012 RO 87 KB<1mn / <1mn
21 Codul de Conduită al personalului AFIR RO 5,250 KB13mn / 6mn
22 Codul de Conduită privind evitarea conflictului de interese și a incompatibilității RO 5,425 KB14mn / 6mn
23 Ghid privind respectarea regulilor de concurenta achizitii publice (Consiliul Concurentei) RO 1,081 KB3mn / 2mn

 
Împreună creştem satul românesc.